Dar EU rezist !

     Poate e greşit să spun că doar am urcat, dar ce e sigur, e că de mers, am mers încontinuu. Acolo sub Namsan (Muntele Namsan) este un campus căruia îi zice Dongguk. Iar mai jos, o staţie de metrou căreia îi zice Chungmuro. Dacă vrei să ajungi cât mai repede din Chungmuro la Dongguk ai o singură opţiune: trepte ! Însă vara, metoda asta te aduce aproape de nebunie. Ori înfrunţi caldura şi urci, ori te trezeşti devreme. Din păcate a doua variantă nu mi-a ieşit niciodată. Prin urmare nu am avut decât o cale: trepte în fiecare dimineaţă. A trecut vara. Dar tot greu e ...

Doar o mică parte din cele multe ... (campus Dongguk)

     Când a venit frigul ! Nu a fost pe neaşteptate. Întâi s-a umplut totul de culoare. Namsan cel verde a început să capete nuanţe de roşu-arămiu. Iar turiştii şi romanticii şi toţi cei ce iubesc frumosul au năvălit în palatele din Seul. Mâinile erau deja reci la vremea aceea.

Palatul Changdeok

     Revoltă în căminul de studenţi din Chungmuro ! Ne era frig. Mai frig decât afară. Noaptea visam urât. Visam că eram pierduţi undeva în Sfinxul Gheţurilor julesverniene. Ar fi fost frumos să rămânem cu atât. Dar anticorpii noştri  au cedat. Am fugit la farmacie. La cursuri eram pe jumătate în patul din cămin. Studenţii au protestat în linişte. Apoi s-a remediat totul. Am primit căldură. Iar colega mea de cameră, din prea mult zel, ori din răzbunare nu a coborăt termostatul sub 30°C o vreme. Poate îi era dor de vara de neuitat a lui 2012 ...

Sudenţii au umplut pereţii bucătăriei cu astfel de mesaje 

     Vara era bine să înveţi în cafenele. Răcoarea te ademenea înăuntru. Dar s-a dus şi obiceiul acesta costisitor. E mai bine totuşi în cămin, care mi-a devenit între timp casă. Mult timp am evitat să spun Mă duc acasă!, folosind mereu Mă duc la cămin!. Dar relaţia noastră a intrat încet încet pe un făgaş normal pavat cu încredere reciprocă. A devenit un loc primitor.

                                                      Într-o noapte din multe nopţi , acasă ...

 Şi într-o zi din multe zile 

     Examene! Întotdeauna o sursă interminabilă de griji. Niciodată nu ai timp să te pregăteşti suficient.  Niciodată nu ai timp să reflectezi asupra a ceea ce scrii la examen. Coreea nu gandeşte. Coreea doar face. Sau poate e vorba de incluziune. Nici nu stiu ... Ce ştiu e că niciodată mintea mea nu va fi capabilă să funcţioneze după mecanismul asiatic modern (Atenţie! Modern!). Asta înseamnă că îmi păstrez identitatea, ceea ce e bine?

O cafea fugară înainte de un examen fugar

     Cursuri! Pentru est-asiatici limba coreeană este ceea ce pentru români sunt limbile latine. Nu o dată am avut accese de depresie când colegii mei ghiceau sensul unui cuvânt doar auzind pronunţia, pe cand eu trebuia să consult dicţionarul. În majoritatea cazurilor doar dicţionarul nu e suficient. Ai nevoie de context.

Colegii mei asiatici

   Încurajări ! Am şi eu ceva al meu. Gândesc diferit. E bine când pot să mă exprim, deoarece primesc aprecieri. Şi sunt recunoscătoare.

Către Anca: Citind ce ai scris am reflectat încă o dată

asupra semnificaţiei sintagmei -a deveni adult- . Cum e de aşteptat

a deveni adult nu e ceva ce poţi localiza în timp cu exactitate. Dar într-o zi

fără nici măcar să ne dăm seama

vom fi pur şi simplu adulti. Prof. Jeong Seungyeon

     Dar am nişte colegi mereu veseli! Degeaba vin eu la şcoală cu chipul întunecat. Mereu plec acasă cu un zâmbet. Mulţumesc în special celor care au avut mereu ceva de comentat. M-aţi făcut să râd. 

Penultima persoana - Prof. Jeong Seungyeon

     Să încerci să îţi induci o stare de bine! Cu puţin efort se pare că e posibil. Dar să nu se vadă doar pe chip. Să simţi cu inima ta. Atunci ... e bine!

I love you, Life ! 

(Imagine de la Namsan Tower)

     Dacă e de rău ar trebui să mă gândesc că e o glumă. Cineva vrea să se joace. De ce să nu ofer şi eu la rândul meu bucurie acceptând să intru in joc? Eu şi viaţa. De ce să fiu egoist? Să dăruiesc şi eu vieţii !

             Să gândeşti frumos! Dacă gândul ar avea înfăţişare,

să fie ca o floare !

(Imagine de la Templul Budist Chogyesa, Seul)

 Dacă poţi, oferă-ţi singur bucurii ! Şi linişte.

Lasă Seulul care te înlănţuie şi pleacă pentru puţin timp. Dar nu rămâne

indiferent în acele momente.

Păstrează totul în memorie, spre vindecare !

     

     

Sunt cam obosit ! Cred că mă voi duce acasă acum ...

Mereu îţi calculezi următorul pas. Îţi faci griji, te întrebi cum va fi. Râzi, plângi, te înfurii, strigi, ţii în tine. Te priveşti în oglindă. Un fir de păr alb.  E doar primul. Vor mai veni. Până se face totul ... alb ! De ce trebuie să gândeşti mereu? Încearcă sa uiţi ! Să ignori ! Să gândeşti sănătos. Ca un copil. Să te bucuri. Să zâmbeşti. Să îi faci pe alţii să zâmbească. Să îţi faci un scop din asta . Succes!!!

Somn uşor ...

     

     Îmi spunea careva că studenţii mai tineri, freshmen-i şi juniors, nu sunt chiar aşa de studioşi. Scăpaţi în sfârşit de sub regulile stricte ale liceului, care îi îmbracă în uniformă interzicându-le astfel orice manifestare a personalităţii lor vestimentare, vazându-se în sfârşit liberi, vor profita de tot ceea ce nu au putut să se bucure până atunci. „Dacă îi vezi cu părul vopsit, cel mai probabil sunt freshmen-i. În liceu nu au voie să îşi vopsească parul. Acum sunt foarte curioşi şi entuziasmaţi să încerce lucruri noi.” Aşa mi-a zis Gyeongjin, buddy-ul meu, la prima noastră întâlnire (ea fiind în anul 4). La prima mea vizită în campus (asta fiind chiar în ziua când am ajuns în Seul), un seonbae (student mai mare) plimba după el un grup foarte gălăgios şi emancipat vestimentar, prezentându-i împrejurimile. Ne loveam de ei peste tot. Ce dezorientată eram în ziua aceea .. Nici nu se făcuseră 10 ore de când coborâsem din avion şi deja umblam prin labirintul acela de campus în care intri într-o clădire pe la parter (etajul 1 la ei) şi ieşi la etajul 5 în altă clădire. Cel mai tare m-am mirat când am intrat de la nivelul solului direct la etajul 9.  Şi apoi coboram cu liftul ca să ajungem la una din cantinele din campus. 

     Centrul campusului şi vârful muntelui (sau dealului, nu sigur ştiu ce e) 

-statuia lui Buddha

     Cum aici alegerea cursurilor e la latitudinea studentului, un student poate să îşi aleagă un curs de anul 3 chiar dacă el e de exemplu în anul 1. Mă întreb de multe ori de ce printre colegii mei coreeni, la un curs predat în limba engleză, se află şi persoane incapabile să se exprime coerent sau să înţeleagă limba engleză.  Mai ales dacă nu sunt de la specializarea Limba şi Literatura Engleză sau altceva asemănător.  Dimineaţa pe la cursuri, unii îşi continuă somnul din noaptea precedentă, pe care, studenţi fiind presupun că au petrecut-o studiind. Se spune că spre deosebire de freshmen-i, cei din ani mai avansaţi iau şcoala foarte în serios.  Trebuie să fie adevărat. Aveam într-o zi curs de la 10.30. Domnul profesor Kim povestea liniştit în timp ce unii studenţi dormeau şi nimeni nu îi băga în seamă. Înafară de mine bineînţeles. În logica mea, un asemenea comportament e egal cu sfidarea profesorului. Or fi dormind studenţii şi pe la noi, dar totuşi nu atât de vizibil. Ori, cui îi e somn, stă acasă şi doarme. Dar aici prezenţa la curs e obligatorie. Iar în ritmul în care se întâmplă lucrurile pe aceste plaiuri, trebuie să fie greu uneori să îţi ţii capul drept. A fost printre ultimele dăţi când aparatul meu foto  a mai funcţionat, astfel încât am reuşit să „le ofer veşnicia” unora dintre somnoroşi. În măsura în care am putut să fac poze fără să mă observe nimeni.

Nu, nu sticla, acolo, în spatele sticlei ...

Până la urmă a adormit şi ea ...

Chiar sub ochii D-lui Prof. Kim

La bibliotecă ... 

Instant

     Nu ştiu pe unde se ascund supermarket-urile în Seul. Până acum nu am reuşit să găsesc unul destul de mare, ca să pot să cumpăr tot ce îmi doresc de acolo, fără să mă tot plimb de la un Family Mart la altul. La unul au ceaiuri, dar n-au lapte. Dacă au lapte n-au ceaiuri. Şi aşa mai departe. E drept, nici eu nu m-am străduit  prea tare să găsesc vreunul.

    Family Mart e marcă japoneză. Sunt foarte multe în Seul, pe toate străduţele.

  Mai e şi 7-Eleven, tot japonez, şi tot atât de des întâlnit. Şi multe altele,

    bineînţeles, dar cine le ţine minte pe toate ...

     Mart-urile acestea mici se găsesc la tot pasul. Găseşti mult ramyeon şi alte feluri de mâncare pe care le prepari în 5 minute. Apoi multe chips-uri, biscuiţi, dulciuri, care sunt cam scumpe, faţă de preţurile de la noi. Baterii, periuţe de dinţi, şosete uneori, ceva băuturi destul de scumpe, sucuri, iaurturi îndulcite, aromate, tunate, iaurt simplu nu am văzut, doar tot felul de amestecuri, lapte când şi când, depinde  de cât de mare e mart-ul respectiv, sandwich-uri, nişte kimpap împachetat frumos cu 2000 de woni (2 dolari) ... Dar kimpap găsesc la cantina şcolii cu 1000 (1 dolar) de woni, prin urmare nu prea cumpăr din altă parte. Raionul cel mai mare şi mai important  e, bineînţeles, cel cu ramyeon. 

                                            Lapte, lapte, unde-i? Nu-l văd. ... Nu este ..

                        Poţi să îţi prepari ramyeon-ul chiar în magazin, deoarece au apă fierbinte,
                                         primeşti beţişoare şi poţi să îl mănânci chiar acolo.

                                        Sunt cutii mari şi cutii mai mici ca şi acestea. Însă, 
                                     din lăcomie, până acum nu le-am încercat pe cele mici.

     Prima mea experienţă cu ramyeon a fost una neplăcută de tot. Ca tot începătorul, am ales cutia care arăta cel mai bine. Ramyeon Nagasaki. Cred că a fost cel mai picant lucru pe care l-am mâncat până acum în Coreea. Şi nici măcar nu era roşu. Nu cred că îl voi mai încerca. Nici măcar pentru ca să îl am în colecţia mea cu capace de ramyeon.

                              Ramyeon Nagasaki - pentru cei mai rezistenţi şi experimentaţi

     „Ramyeon – mâncarea de bază a woegukin-ului (străin) în Coreea” . După primele două săptămâni aproape mă mândream că eu sunt o excepţie. Mâncasem ramyeon doar de vreo două ori. A început şcoala. Multe teme. Puţin chef. Şi aşa, ca veveriţa care adună ghinde pentru iarnă, am purces la cumpărat de ramyeon, ca să îmi fac rezerve. Apa fierbinte e la 20 de metri de camera mea. Uneori şi acei 20 de metri mi se par un efort prea mare, mai ales când tot etajul e în bucătărie şi îşi face de mâncare. Dar biscuiţi şi choco pie nu mai am, ouă crude nu pot să mănânc, cu broccoli şi morcov crud nu mă satur, iar orezul nefiert nici nu intră în discuţie. Deci mă îndrept spre bucătărie. Mi s-a întâmplat să mănânc ramyeon şi de două ori într-o zi.  Oare şi de trei ori? Nu îmi amintesc, dar nu prea cred că am mers atât de departe.

                                          Preferatul meu - Twigim Udong (Tempura Udon)

                               În varianta Rolton - unul din acestea, nu mai ştiu care, nu mi-a

                                        plăcut deloc, avea gust de carne, cred că penultimul.

Acesta nu e ramyeon. E ddeokguk. Nu e picant, iar în loc de 

tăiţei e cu - să le zicem - "găluşte" ( ddeok, din pastă de orez). Se mănâncă

mai ales de anul nou. Eu am adăugat şi nişte alge în supă.

Jjajangmyeon - tăiţei cu sos de soia şi ceva legume şi .. carne 

(nu prea multă, deci am mâncat fără probleme).

Tăiţeii trebuie să stea cam 5 minute în apă fierbinte ca 

să se înmoaie. Apoi se scurg şi se adaugă sosul din plic. Mulţumesc Andrei !

La început credeam că nu voi găsi ramyeon care să

nu fie picant. Am găsit. Bineînţeles a trebuit să întreb întâi.

Sarigomtang  şi Jeukseokgomtang. Mai nou adaug ouă fierte şi alge. Mulţumesc Georgi !

Dacă încă nu v-aţi plictisit, mai am căteva poze. Dacă v-aţi plictisit poate vă mai animaţi :)

...................SMILE RAMYEON......................  

Agrafa în formă de ... ceva ce găseşti în ramyeon-ul Tempura Udon. 

Ce o fi .. nu ştiu .. (numele)

Vei creşte mare şi puternic. Hmm ... Chiar ?

Da, chiar .

Şi nervos ...

Da, se umflă :)

Ramen Raider 

Creatorii

     Nu ştiu cât de prieteni sunt alţii cu telefoanele mobile ori cât de mult se bazează pe ele şi cât de mult contribuie acestea la supravieţuire pentru unii, însă pentru mine nu au fost niciodată mai mult decât apeluri, conversaţii, mesaje când nu aveam credit sau nu puteam vorbi, şi, foarte rar, mp3 sau aparat foto. Jin ne-a spus chiar din prima zi, când eram încă în aeroport că telefonul mobil este cel mai bun prieten al coreeanului. „Îl scot mereu din buzunar doar ca să mă asigur că e acolo. O! Eşti aici, eşti bine, prietene. Şi îl pun înapoi.” 

     Dacă la noi în Bucureşti am fost surprinsă de cât de mulţi oameni citesc cărţi prin staţiile de metrou sau în metrou, pe metroul din Seul e la ordinea zilei să stai cu ochii în smart-phone. Poate doar celor mai în vârstă le lipseşte acest obicei. Aceia care au adus Coreea la stadiul economic de astăzi, muncind prin fabrici în perioada dictaturii, ajutând ţara să aibă una din cele mai spectaculoase creşteri economice din a doua jumătate a secolului 20. Poate că pe ei tehnologia i-a depăşit. Dar au lăsat generaţiei următoare o moştenire, de fapt au lăsat obligaţii. Foarte mulţi coreeni poartă ochelari. Muncesc din greu oamenii aceştia, şi nici nu cred că îşi dau seama. Nu îşi dau seama că la ei totul se petrece mai repede, că mănâncă mai repede, că sunt mereu pe fugă, că poate ar trebui să aştepte ca întâi să coboare pasagerii din metrou şi doar apoi să intre ei ...Pentru ei toate acestea sunt cursul normal al vieţii. 

     Metroul din Seul. Călătorii par atât de posaci mereu cu ochii în telefon! Puţini sunt cei care vorbesc, majoritatea tastează.  Şi mi se par nişte oameni trişti când îi văd aşa. Deşi, nu sunt, evident. Cum să fii trist când ai cu cine socializa, chiar şi prin internet? Doar că Ardealul din mine nu mă lasă să îmi imaginez că o astfel de viaţă ar putea fi mulţumitoare. Ori poate nu e Ardealul, ci e caracterul meu conservator; dar totuşi coreenii nu sunt ca noi. Pe autobuzele noastre oamenii discută, râd, se uită pe geam . Aici sunt obosiţi. După o zi de lucru unii îşi reazămă capul de zid aşteptând următorul tren, abia ţinându-se pe picioare, mai mai să adoarmă. În metrou, capete legănându-se şi pleoape căzând de oboseală, priviri în gol, priviri în telefon ... Sunt invenţia lor până la urmă, de ce nu le-ar folosi la scară mare? Chiar dacă preferă importurile - iPhone, nu Samsung şi LG .

                    Pe aici pe undeva se afla Yongsan Electronics Market (Yongsan Jeonja Sijang) - 

                     un mall numai cu produse electronice; fiecare etaj e specializat pe un anumit

                             domeniu - aparate foto, camere de filmat, laptopuri, telefoane etc.

     A fost nevoie de un Park Chung-hee şi de întreaga naţiune dispusă să muncească din greu pentru speranţa unui trai mai bun pentru ca Seul-ul să se umple de construcţii moderne şi de tehnologie la tot pasul ...